Rolurile și interpreții
Festivalul Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu” se încheie cu tradiționalul Concert de Gală, în care vor răsuna arii celebre din operele în care a evoluat primadona Maria Bieșu de-a lungul activității sale artistice.
Raportându-se la realitățile timpului, ediția din acest an a festivalului își surprinde publicul nu doar prin intermediul repertoriului și soliștilor care evoluează în cadrul festivalului, dar și prin modalitățile de organizare și prezentare a evenimentelor. Astfel, pentru prima dată în istoria festivalului, Concertul de Gală al festivalului va fi prezentat în aer liber, în scuarul Operei Naționale.
Eveniment de importanță națională, Festivalul Internațional de Operă și Balet ”Maria Bieșu” continuă tradiția inițiată de primadonă și rămâne a fi un loc de întâlnire pentru somități ale operei și baletului din lumea întreagă, dar și o reușită punere în valoare a talentelor autohtone în acest domeniu.
Concertul de Gală al festivalului va fi dirijat de Nicolae Dohotaru, director artistic TNOB, Artist al Poporului și Andriy Yurkevich, prim-dirijor TNOB, Artist Emerit al Ucrainei.
Program:
Dirijor Nicolae Dohotaru
G. Bizet - Corul din Actul 4 al operei „Carmen” (cor, orchestra)
S. Cardillo – Core ‘ngrato (Petru Racoviță)
J. Strauss – Cupletele lui Adelle din opereta „Liliacul” (M. Țonina, Cor)
J. Strauss – Duetul cu ceas din opereta „Liliacul” (Ecaterina Danu, Dumitru Mîțu)
L. Arditi – Il Bacio ( Ana Cernicova)
G. Donizetti – Duetul lui Nemorino și Dulcamara din opera „Elixirul Dragostei” (Nicolae Văscăuțan, Iurie Maimescu)
J. Offenbach – Barcarola din opera „Povestirile lui Hoffman” (Cristina Goncearova, Taisia Caraman)
F. Lehar – Aria Giudittei din opereta „Giuditta” (Anastasia Cușnir, Cor)
Dirijor Andriy Yurkevych
W.A. Mozart – Terzetto din opera „Cosi fan tutte” ( Ana Cernicova, Lilia Istratii, Alexei Digore)
R. Chapi – „Al pensar en el dueño de mis amore” din Zarzuela „Las hijas de Zebedeo” (Tatiana Busuioc)
G. Donizetti – Aria lui Tonio din opera „Fiica Regimentului” ( Ion Timofti, Cor)
F. Lehar – Vilja Lied din opereta „Văduva veselă” (Irina Vinogradova, Cor)
F. Loewe – „ I could have danced all night” din musicalul „My Fair lady” (Marina Dobrescu)
G. Rossini – La Danza (Rodica Picireanu, Simone Frediani)
J. Kerestely – Copacul (Brio Sonores)
L. Denza – Funiculi Funicula ( Solisti, Cor, Orchestra)
GALA CONCERT,
ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI
Scuarul TNOB
Dirijori Nicolae Dohotaru, Artist al Poporului și Andriy Yurkevych