Acţiunea se petrece la Sevilla, în sec. XVIII
ACTUL I
Într-o cameră din palatul contelui Almaviva, valetul acestuia, Figaro şi Susanna, camerista contesei, măsoară suprafaţa camerei în lung şi-n lat, plănuind cum îşi vor aranja mobila. Contele le oferise această cameră de ziua nunţii lor, care de acum încolo va fi cuibul tinerilor căsătoriţi. Perspicace, Susanna îşi dă seama că vecinătatea camerei lor cu acea a contelui, nu este întâmplătoare, şi că acesta intenţiona să o aibă cât mai aproape pe tânăra şi drăgălaşa cameristă. Aflând aceste lucruri, Figaro, furios, hotărăşte să lupte pentru a-şi apăra fericirea. După plecarea Susannei, în cameră intră doctorul Bartholo, fostul tutore al Contesei şi Marcelina, o menajeră mai în vârstă, veniţi să-l tragă la răspundere pe Figaro pentru nişte datorii mai vechi şi, profitând de ele, să-l oblige să se însoare cu Marcelina, împotriva voinţei lui. Cei doi pleacă. Între timp reapare Susanna urmată de pajul Cherubino, care a venit să-i ceară apărare în faţa Contelui, aceasta fiind o ocazie bună pentru a-i face curte Susannei. Intră Contele şi pajul se ascunde în grabă. La rândul lui, Contele este nevoit să se ascundă, deoarece în cameră intră Basilio, profesorul de muzică, din ale cărui cuvinte află că tânărul Cherubino este îndrăgostit de Contesă. Furios, Almaviva hotărăşte să-l trimită pe paj într-un regiment de–al său, îndepărtându-l astfel din preajma Contesei şi a Susannei. Amuzându-se, Figaro îi descrie pajului un tablou înfricoşător al cîmpului de luptă, unde va trebui să-şi demonstreze bărbăţia. Profitând de aceste împrejurări, Contele amână nunta lui Figaro şi a Susannei.
ACTUL II
În buduarul ei, Contesa îşi plânge tristeţea pentru că nu mai este iubită de Conte. Susanna şi Figaro, dornici să se răzbune pe stăpânul care le amână ziua nunţii, ameninţându-le fericirea prin avansurile de dragoste făcute Susannei, hotărăsc împreună cu Contesa să-i joace o farsă lui Almaviva. Astfel, Susanna îi va scrie o scrisoare prin care îi va cere o întâlnire la care, însă, va merge Cherubino travestit în haine femeieşti. Profitând de ocazie, îndrăzneţul paj cântă o serenade, în care îi declară dragoste Contesei. Se aud paşii contelui. Cuprinşi de panică, Susanna şi Figaro ies din cameră, iar Contesa îl încuie pe Cherubino într-o odaie alăturată. Auzind zgomote, Almaviva vrea să afle cine este ascuns acolo. În timp ce cheamă pe cineva care să descuie, Suzana îl ajută pe paj să sară pe fereastră, ocupându-i ea locul. Nedumerirea Contelui devine bănuitoare atunci când grădinarul palatului vine să se plângă că cineva îi stricase brazdele de flori, sărind pe fereastră. Figaro ia asupra lui vina, în timp ce îşi fac apariţia Marcelina, Bartholo şi Basilio, cu care prilej Contele amână din nou căsătoria valetului său.
ACTUL III
În înţelegere cu Contesa şi fără ştirea lui Figaro, Susanna scrie un bilet adresat Contelui, prin care îi fixează o întâlnire, la care urmează să se ducă Contesa îmbrăcată în hainele Susannei şi astfel să-l oblige pe soţul necredincios să-şi recunoască vina. Venită din nou cu pretenţii de a încasa vechile datorii, sau de a fi luată în căsătorie, Marcelina descoperă în cele din urmă că Figaro era fiul ei şi al lui Bartholo, pierdut în copilărie. Această dezvăluire, îl obligă în sfârşit pe Conte, să accepte căsătoria Susannei cu Figaro. În timp ce are loc oficializarea căsătoriei, Susanna îi strecoară discret lui Almaviva, biletul, din care acesta află, că în aceeaşi seară, se vor putea întâlni în grădină.
ACTUL IV
În grădina luminată de lună, unde Contele o aşteaptă pe Susanna, nepoata grădinarului, Barbarina, caută acul cu care fusese prins biletul cameristei şi pe care Almaviva i-l încredinţase. De la ea, Figaro află de misteriosul bilet, astfel crezându-se înşelat din prima zi a căsătoriei. Contesa şi Susanna apar îmbrăcate, fiecare în costumul celeilalte. Susanna îşi cântă dragostea adevărată pentru Figaro, dar acesta crede că toate cuvintele înflăcărate sunt adresate Contelui. Erorile se ţin lanţ: Cherubino o ia pe Contesă drept Susanna, iar Contele îi face declaraţii de dragoste propriei soţii. În faţa tuturor, Contele este nevoit să-şi recunoască vina şi să ceară iertare Contesei, iar Figaro şi Susanna, împăcaţi, îşi redobândesc liniştea şi fericirea.
Dirijor: Veaceslav Obrucicov
Denumirea originală: Le Nozze di Figaro
Libretul: Lorenzo da Ponte
După comedia lui Pierre Beaumarchais
Regia: Eleonora Constantinov, Artist al Poporului
Scenografie și costume: Gheorghe Codrea (Cluj-Napoca)
Conducerea muzicală: Victor Dumănescu (Cluj-Napoca)
Premiera mondială: 1 mai 1786, la Burgtheater din Viena.
Premiera la Chişinău: 5 noiembrie 1995, la Opera Naţională a Republicii Moldova.
Durata spectacolului: 2 ore 30 min (trei pauze)
Opera se prezintă în limba italiană
Subtitrare în limba română