TNOB “Maria Bieșu” la final de stagiune
ISTORICUL OPEREI NAŢIONALE
Pentru Republica Moldova, ca de altfel pentru marea majoritate a statelor europene, Teatrul de Operă şi Balet reprezintă o conştientizare la nivel superior a valorificării spirituale a esenţei naţionale a poporului. În favoarea acestei afirmaţii invocăm şi factorul istoric de verificare valorică şi de valabilitate a fenomenelor artistice, din moment ce în 2007 a fost marcată aniversarea a 50-a de la instituţionalizarea Operei Naţionale din Chişinău.
Această instituţie de prim rang a culturii naţionale reprezintă un simbol al înaltei responsabilităţi civice faţă de tradiţia naţională. Necesitatea existenţei acestei importante instituţii de cultură a fost atestată de la începutul secolului, însă până în 1957 teatrul liric al Moldovei era o instituţie corporativă, adiacentă diverselor forme de realizare a teatrului. Astfel, varianta funcţionării teatrului liric al Moldovei până în 1957 a fost cea cumulativă cu teatrul dramatic, fiind un organism unic – Teatrul Muzical-Dramatic de Stat „A. S. Puşkin”. La 5 iulie 1957, Ministrul Culturii al RSSM Artiom Lazarev semnează ordinul de constituire a Teatrului Moldovenesc de Stat de Operă şi Balet „A. S. Puşkin”, un document epocal pentru dezvoltarea ulterioară a acestei instituţii a culturii noastre naţionale.
Evoluţia istorică a Teatrului de Operă moldovenesc începe calculul cronologic din ziua montării primei opere naţionale moldoveneşti: 9 iunie 1956 – opera „Grozovanul” de David Gherşfeld (1911 – 2004). În prima perioadă de activitate a teatrului (etapa instituţionalizării, 1956-1970), se cristalizează bagajul repertorial, cu o acumulare de ordinul zecilor, al titlurilor de operă. Politica repertorială este determinată de patru criterii de fracţionare care, la finele anilor ’70, cumulează patru opere naţionale („Grozovanul” şi „Aurelia” de D. Gherşfeld, „Balada eroică” de A. Stîrcea, „Casa mare” de M. Kopytman), treisprezece titluri de opere din patrimoniul liric universal („Rigoletto”, „Traviata”, „Aida”, „Othello”, „Trubadurul” de G. Verdi; „Tosca” şi „Madama Butterfly” de G. Puccini; „Paiaţe” de R. Leoncavallo, „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, „Carmen” şi „Pescuitorii de perle” de G. Bizet; „Faust” de Ch. Gounod; opereta „Baronul țiganilor” («Der Zigeunerbaron») de J. Strauss, cinci opere clasice ruse („Evgheni Oneghin” şi „Dama de pică” de P. Ceaikovski, „Mireasa țarului” de N. Rimski-Korsakov, „Iarmarocul din Sorocineţ” de M. Musorgski şi „Cneazul Igor” de A. Borodin) şi două opere contemporane sovietice: „Furtuna” («В бурю») de T. Hrennikov şi „Tragedia optimistă” de A. Holminov.
Este perioada în care se pune baza unei şcoli de canto academic a Moldovei. În această perioadă activează soliştii Valentina Saviţkaia, T. Kuzminov, B. Raisov, Polina Botezat, E. Ureche, N. Başkatov, Tamara Alioşina, Ludmila Alioşina, V. Tretiak, Ludmila Erofeeva, V. Kurin, C. Cramarciuc, A. Şevcenco, I. Gheil, I. Kogan, Daria Spravţeva, Kira Gorlaci, E. Lica, Emilia Parnichi, A. Fomenco şi, bineînţeles, primadona operei naţionale Maria Bieşu, care devine deţinătoarea titlului de Prima Cio-Cio-San a lumii în 1967, la Concursul Internaţional al Interpreţilor Lirici „Miura Tamaki” (Tokio, Japonia).
Un merit deosebit în promovarea artei lirice naţionale, la acea vreme, a avut şi personalul de conducere al teatrului: regizorii G. Ghelovani şi E. Platon; dirijorii M. Şepper, B. Miliutin, I. Alterman, L. Hudolei şi dirijorul de cor Gh. Strezev.
Perioada a doua – elanul creator al Operei Naţionale (1970-1991) – este o perioadă de maximă importanţă pentru dezvoltarea instituţiei şi pentru întreaga evoluţie socială din Moldova. Necesităţile tehnice ale instituţiei erau asigurate în proporţie de 100% de către stat. Această stabilitate, atât de necesară unei instituţii în lansare, a permis teatrului liric moldovenesc o ascensiune vertiginoasă în evoluţia lui artistică. Cunosc o bogată expansiune repertoriul teatrului, trupa artistică, dotările tehnice, relaţiile de colaborare cu omologii atât din spaţiul unional, cât şi din afara hotarelor URSS. Astfel, instituţia este apreciată şi univoc acceptată ca una dintre cele mai reprezentative scene lirice din întregul spaţiu sovietic. Şi dacă iniţial teatrul liric era organizat în sediul comun şi pentru teatrul dramatic al Moldovei, în 1980 este dată în folosință o splendidă şi modernă „Casă a Artei” – un nou şi luxos sediu, cu toate dotările tehnice necesare unui teatru liric.
Repertoriul Teatrului Academic de Stat de Operă şi Balet „A. S. Puşkin” al RSSM, în perioada vizată, a fost structurat pe criterii de promovare a patru domenii: operă naţională („Glira” de Gh. Neaga, „Serghei Lazo” de D. Gherşfeld, „Alexandru Lăpuşneanu” de Gh. Mustea, „Petru Rareş” de E. Caudella); operă rusă („Aleko” de S. Rahmaninov, „Vrăjitoarea” («Чародейка») şi „Iolanta” de P. Ceaikovski, „Cocoşelul de aur” de N. Rimski-Korsakov); operă sovietică („Îmblânzirea scorpiei” («Укрощение строптивой») de V. Şebalin, „Aici e linişte în zori” («А зори здесь тихие») de K. Molceanov, „Dragonul” de E. Lazarev, „Dueña” de S. Prokofiev, „Vivandiera” de S. Kortes); operă europeană („Don Carlos”, „Bal mascat”, „Forţa destinului”, „Nabucco” de G. Verdi; „Turandot”, „La Bohème” de G. Puccini; „Cavalleria rusticana” de P. Mascagni; „Norma” de V. Bellini; „Vivat, maestro!” şi „Elixirul dragostei” de G. Donizetti; „Adrianna Lecouvreur” de F. Cilea).
Anii ’70-’80 au constituit pentru teatru o perioadă de înflorire, fiind lansate mai multe nume cunoscute ale scenei lirice din Moldova: Mihai Munteanu, Vladimir Dragoş, L. Aga, V. Calestru, V. Zaklikovski, I. Cvasniuc, B. Materinco, A. Donos, N. Covaliov, E. German, N. Margarit, A. Arcea, V. Micuşa, V. Cojocaru, I. Paulencu, V. Cireş şi alţii.
Începând cu 1990, pe scenele academice de la Chişinău se lansează un proiect artistic de maximă importanţă pentru existenţa şi evoluţia artei lirice din Moldova – Festivalul Internaţional al Vedetelor de Operă şi Balet „Invită Maria Bieşu”.
Graţie acestui meritoriu eveniment cultural, care aduce elan spiritual fiecărui cetăţean al republicii, arta lirică în Moldova cunoaşte o frumoasă deschidere spre noi orizonturi de explorare componistică, interpretativă, de percepţie şi mediatizare.
Perioada a treia – Teatrul Naţional de Operă şi Balet al Republicii Moldova (1991-2009), etapa modernă.
Anii ’90 au fost marcaţi de apariţia unor solişti de forţă: T. Busuioc, I. Vinogradov, Z. Vardanian, N. Busuioc, I. Macarenco, I. Gâscă, V. Zgardan, P. Racoviţă, R. Hvalov; regizori: Eugen Platon, Eleonora Constantinov; dirijori: Albert Mocealov, Lev Gavrilov, Alfred Gherşfeld, Alexandru Samoilă şi dirijorul de cor Alexandru Movilă, al căror merit este indiscutabil în vederea formării şi prezentării unui vast repertoriu concertistic al teatrului.
În prezent, pe scena teatrului activează o pleiadă de tineri solişti, care au cucerit deja publicul meloman chişinăuian: M. Ţonina, A. Ţurcan, L. Şolomei, G. Bernaz, G. Muşurov, A. Pihut, R. Picireanu, I. Şciogolev, N. Stoianov, R. Hvalov, S. Ceaichevşciuc, A. Tverdohlib, G. Pacatovici, I. Jarchih, V. Vereatin, V. Caradja, S. Pilipeţchi, N. Bantea, I. Timofti, I. Ţurcan, M. Radiş şi alţii; dirijori: N. Dohotaru, M. Secichin, S. Popov, M. Amihalachioaie; regizori: E. Constantinov şi M. Timofti, concepţiile cărora scot în evidenţă buna cunoaştere a experienţei actuale a teatrului liric mondial.
În ceea ce priveşte repertoriul teatrului, se impun următoarele premiere ale perioadei postsovietice: „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, „Decebal” de T. Zgureanu, „Dido and Aeneas” de H. Purcell, „Iolanta” de P. Ceaikovski, „Don Giovanni” de W. A. Mozart, „Mozart şi Salieri” de N. A. Rimski-Korsakov şi „Elixirul dragostei” de G. Donizetti.
Trupa de operă a Teatrului Național de Operă și Balet, pe parcursul întregii sale activităţi artistice, şi-a creat imaginea unui colectiv ce dă dovadă de înalt profesionalism atât în spaţiul ex-unional, cât şi în cel european. Mărturie sunt numeroasele turnee întreprinse în Rusia, Laos, Vietnam, Bulgaria, Italia, România, Franţa, Spania, Portugalia, Marea Britanie, Thailanda etc.
Teatrul Naţional de Operă şi Balet este o instituţie de prim rang a culturii naţionale şi oglinda conştiinţei ei, este simbolul statului nostru.