ACTUL I
Elita societatii “pontevedrine”de la Paris participă la un bal dat în onoarea onomasticii marelui Duce. La bal se anunţă prezenţa unei frumoase, tinere şi bogate văduve, Hanna Glavari, care stârneşte multă admiraţie, dar şi îngrijorarea ambasadorului baronului Zetta. Ştiind că imensa avere a Hannei - 20 de milioane – constituie rezerva de aur a Băncii Naționale pontevedrine, el consideră ca trebuie prin orice mijloace să împiedice înstrăinarea banilor.
Este un accident ce s-ar putea întâmpla în eventualitatea unei căsătorii a văduvei cu cineva din afara statului. Oportunitatea apariţiei unui pretendent pontevedrin i se pare ambasadorului cea mai nimerită rezolvare. În acest scop l-a ales pe ataşatul ambasadei, Danilo Danilovici, tânar elegant, petrecăreţ şi cam flusturatic.
Hanna sosise deja înconjurată de admiratori dornici să o ceară în căsătorie, dar Danilo a dispărut. Într-un bun sfârşit, găsit în renumitul local parizian “Maxim”, acesta, -chemat la datorie - de ambasador, soseşte la bal ca să o cucerească pe celebra şi frumoasa văduva, cerând-o în casatorie, dar adoarme într-o canapea.
În acest răstimp, soţia ambasadorului Zetta, parizianca Valencienne, începe o amuzantă aventură romantică cu contele Camille de Rosillon. Într-o efuziune de dragoste, acesta a scris pe evantaiul tinerei doamne “Te iubesc”. Dar evantaiul rămâne pierdut .
Între timp, apariţia Hannei îl trezeşte pe Danilo. Ei au fost îndragostiţi cândva, dar din cauza faptului că frumoasa tînără.nu aparţinea unei viţe nobile şi era săracă familia contelui Danilo s-a opus căsătoriei lor. Din acest motiv, tânărul a fost trimis la Paris. Jignită Hanna s-a căsătorit cu bătrânul Glavari. Acest lucru, la rândul său, l-a rănit profund pe Danilo; şi acum când Hanna a devenit bogată şi e primită în cele mai selecte familii ale societăţii aristocrate, fiind înconjurată de admiratori dornici să o ceară în căsătorie, Danilo nu vrea sa fie printre ei. El decide să o evite.
ACTUL II
O peterecere în parcul conacului Hannei Glavari, care îşi primeşte oaspeţii. Hanna interpretează faimosul “cântec al Viliei”, orchestra interpretează cântece şi dansuri naţionale. Evantaiul buclucaş îşi continuă periplul. Danilo recunoaşte scrisul lui Camille şi crede că acest mesaj este adresat Hannei; tânăra văduvă citeşte mesajul ca venind din partea lui Danilo. Învaluiţi de aventura lor sentimentală,Valencienne şi Camille s-au retras într-un pavilion. Spre marele lor nenoroc, în scurt timp ambasadorul Zetta convoacă o reuniune a personalului Ambasadei anume în acest pavilion. Ușa e încuiată, dar prin broasca acesteia, el o recunoaşte pe soția sa și Camille. Gata să facă scandal, Baronul Zetta descopera stupefiat că, de fapt în pavilion cu Camille de Rosillon se afla Hanna, care dorind să salveze onoarea prietenei, ajutată de Neguş, îi luase locul. Pentru a evita orice îndoieli privind cele întâmplate, tinerii şi-au anunţat logodna.
ACTUL III
Suntem invitaţi în ambianţa veselă a cabaretului “Maxim”, unde, rând pe rând, apar toate personajele istorioarei care îmbină jocul cu evantaiul compromiţător şi vânătoarea pentru moştenire. Danilo, comportându-se în fapt ca un dandy, se consolează alături de prietenele sale de la cabaret. Oricum, nu mai vrea să se lase vrăjit de farmecul iubirii de altă dată, care l-a făcut să sufere şi nici să asculte explicaţiile Hannei, în care nu mai crede. Dornică să-i recucerească dragostea, tânăra văduvă insistă, aparent făra sorţi de izbândă. Între toate aceste combinaţii, ambasadorul Zetta s-a convins că Valencienne îl înşeală. El hotărăşte să divorţeze, cerând mâna – şi averea! – Hannei. Văduva anunţa însă că o casatorie va determina pierderea tuturor banilor. Propunerile se retrag de îndată, singurul pretendent rămanând Danilo. Hanna acceptă cu bucurie aceasta alegere şi anunţă, surâzând, că întreaga avere s-a pierdut… în favoarea celui de-al doilea soţ, veste care o face să adauge fericirea iubirii, la veselia ei de … fostă vaduvă.
Denumirea originală: Die Lustige Witwe
Libretul: Victor LÉON şi Leo STEIN
După comedia L'Attaché d'ambassade (1861) de Henry Meilhac
Regie: Mihai Timofti, Maestru în Artă
Asistent regie: Eugen Timofti
Scenografia şi costume: Ludmila Furdui
Asistent costume: Stela Furdui
Coregrafie: Dumitru Tanmoșan
Premiera mondială: 30 decembrie 1905, "Theater an der Wien”, Viena
Premiera la Chişinău: 30 noiembrie 2012, la Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Maria Bieșu”
Durata spectacolului: 2 ore 30 min (două pauze)
Opera se prezintă în limba rusă