ACTUL I
După o uvertură veselă și plină de viață, uneori interpretată ca o piesă de concert, cortina se ridică și vedem un living din secolul al XVIII-lea. Este livingul lui Geronimo – un negustor bogat din Bologna, cu ambiții mari, dar cu un auz cam prost. Acesta speră că ambițiile lui vor deveni realitate dacă își va mărita cele două fiice cu bărbați de viță nobilă. Dar el încă nu știe că mezina sa, Carolina, se măritase deja cu Paolino – propriul său contabil-șef. Tinerii căsătoriți își spun povestea în două duete. Din primul duet aflăm despre situația lor. Carolina îl convinge pe soțul său să îi spună lui Geronimo despre căsătoria lor secretă. Căci până la urmă, spune aceasta, chiar dacă pare o fire mai dură, în realitate el are o inimă bună și peste o zi-două o să-i ierte. Paolino însă ar vrea să mai aștepte. Acesta l-a invitat la ei pe contele Robinson – un lord englez, care, pentru o zestre de o sută de mii de scudo, este gata să se însoare cu sora mai mare, Elisetta. Dacă se va întâmpla acest lucru, Geronimo îi va fi atât de recunoscător lui Paolino, încât îl va ierta. El arată scrisoarea lui Robinson, în care acesta din urmă își anunță venirea, iar Carolina este de acord că e mai bine să aștepte.
Atunci când Geronimo – acest bătrân surd – apare pe scenă bombănind și înjurând, acesta îl vede doar pe Paolino, care îi arată scrisoarea lui Robinson. Geronimo se bucură că urmează să vină un conte adevărat, care intenționează să o facă pe fiica sa mai mare contesă; iar atunci când apar cele două fiice ale sale, împreună cu mătușa lor Fidalma – adevărata stăpână în casa fratelui său, acesta le spune tuturor vestea cea bună.
Elisetta o mustră pe Carolina pentru comportamentul ironic, iar Fidalma încearcă să le împace pe ambele. Apoi, Fidalma îi mărturisește Elisettei că speră să se mărite și ea curând. Ea nu îi spune fetei cu cine, dar lasă de înțeles publicului că este îndrăgostită de Paolino.
În următoarea scenă Geronimo îi spune mezinei sale, spre îngrozirea acesteia, că o va mărita și pe ea cu un bărbat la fel de nobil ca în cazul Elisettei. Dar nu are acum timp pentru mai multe detalii, pentru că urmează foarte curând să apară contele Robinson. Acesta a început să le facă tuturor complimente fără sens: inițial Carolinei, bănuind că anume ea îi va fi soție, însă aceasta nu manifestă niciun interes pentru el; apoi Fidalmei și, în sfârșit, Elisettei.
Atunci când află că anume Elisetta îi este ursita, contele este dezamăgit, întrucât ochii expresivi ai Carolinei îi treziseră deja fanteziile. Scena se încheie cu un cvartet, în care personajele își exprimă unanimitatea cu privire la un singur aspect: că lucrurile nu decurg deloc așa cum au fost planificate, iar ce va fi mai departe nu știe nimeni.
Paolino îi face o vizită contelui Robinson în biroul lui Geronimo. Acesta speră, cu ajutorul contelui, să îi poată spune lui Geronimo, cu grijă și tact, despre căsătoria sa cu Carolina. Robinson anticipează lucrurile și declară că Elisetta nu îi este deloc pe plac și că ar vrea, în locul ei, să se însoare cu Carolina. Dorința lui este următoarea: să obțină jumătate din suma inițială în calitate de zestre, în cazul în care vor fi introduse modificări în condițiile contractului de căsătorie. Și iată-l pe conte trimițându-l pe Paolino la Geronimo pentru a-i transmite această propunere. Apare Carolina, iar contele profită de această ocazie pentru a-i cere mâna. La început, Carolina se preface că este jignită de lipsa de onoare a acestuia, mai apoi însă, îi spune că este nedemnă de a se mărita cu un domn atât de nobil: că este prea modestă, lipsită de cumpăt, că nu știe cum să se comporte și că nu vorbește engleza, franceza și nici germana. Altfel spus, nu este decât o fetiță prostuță, iar contele este prea înfierbântat, încercând să o convingă. Apoi, apar și ceilalți patru participanți ai acestei intrigi. Elisetta se plânge că nu se bucură de atenția contelui, iar Geronimo încearcă să-i găsească acestuia din urmă diferite scuze. Paolino începe să vorbească cu voce tare, fără a transmite însă rugămintea contelui. Acesta spune doar că în sala de banchete totul este pregătit pentru a sărbători, așa că toți merg să vadă cum arată masa de sărbătoare.
Camera rămâne liberă, iar contele continuă să o convingă pe Carolina, aceasta respingându-l repetat. Între timp, Elisetta dă peste ei. Ea începe imediat să strige, învinuind-o pe sora sa că ar încerca să îi fure mirele. Toți aleargă să vadă ce s-a întâmplat, iar în finalul acestui act ambele surori încearcă, în același timp, să își explice poziția. Paolino și Fidalma declară că au înnebunit de la tot ce se întâmplă, iar contele și Geronimo încearcă să găsească o ieșire din această situație.

ACTUL II
Contele îl găsește pe presupusul său viitor socru în biroul lui și încearcă să-i spună că refuză să se însoare cu Elisetta, întrucât aceasta nu-i este pe plac. Limbajul său neinteligibil, plus surditatea lui Geronimo nu îi permit acestuia din urmă să înțeleagă nicidecum esența lucrurilor. Atunci când, în sfârșit, el înțelege ce se întâmplă, începe să-i reproșeze contelui că acesta refuză să îndeplinească prevederile contractului. Geronimo ajunge până la urmă să înțeleagă că contele îi propune să i-o dea de soție pe Carolina, în locul Elisettei, entru o zestre de două ori mai mică. Această propunere îi place mult mai mult bătrânului negustor: iese că acesta îl va avea oricum drept ginere pe conte, plus că va economisi și niște bani. Geronimo acceptă propunerea contelui, dar cu condiția că și Elisetta va fi de acord.
Biroul lui Geronimo devine, în mod magic, locul central al casei unde se desfășoară acțiunea. Paolino pare să treacă întâmplător pe alături, iar Robinson îi spune despre noua sa înțelegere cu negociantul, lăsându-l să înțeleagă că el însuși o să-i comunice bucuros această noutate Carolinei. Tânărul decide, disperat, să ceară sfatul Fidalmei, pentru a ști ce trebuie să facă. Întrucât aceasta se dovedește a fi și ea alături, el încearcă să-i explice, confuz, ce s-a întâmplat, ea însă, interpretându-i greșit sentimentele, îi spune să nu-și facă griji și îi promite să se mărite cu el. Aceasta fiind deja prea mult pentru el, Paolino leșină. Tot aici apare întâmplător Carolina, care înțelege și ea pe dos situația. Cât Fidalma lipsește un minut, Paolino încearcă fără succes să o convingă pe Carolina de nevinovăția sa. Însă, când în cele din urmă Fidalma îi lasă singuri, Paolino o convinge pe soția sa că îi este fidel și îi propune să fugă împreună.
Elisetta și Fidalma sunt acum ambele dușmani de moarte ai Carolinei, așa că decid că cel mai bine va fi să o ascundă într-o mănăstire. Iar când Geronimo apare, gata să o convingă pe Elisetta să renunțe la conte, ambele femei i se adresează acestuia și îl conving să accepte planul lor. Astfel, atunci când Carolina vine la tatăl său, pentru a-i spune în sfârșit despre căsătoria sa secretă, acesta îi spune cu asprime că trebuie să plece chiar în dimineața următoare la mănăstire, după care o lasă. Ea este mâhnită și tulburată. În această stare o găsește contele. Carolina încearcă să-l convingă cu înfocare să se însoare cu Elisetta, dându-i de înțeles că are și ea o taină, despre care n-ar vrea să-i spună mai multe. Contele este gata de orice, oricare ar fi taina. Însă aceștia sunt întrerupți de alți membri ai familiei, care insistă ca mezina Carolina să meargă la mănăstire. Elisetta triumfă: Carolina va merge la mănăstire, iar ea va deveni contesă.
În această noapte, Paolino și Carolina sunt gata să fugă. Dar dintr-odată aud o mișcare, așa că se ascund repede în camera Carolinei. Aici însă venise pe ascuns Elisetta, care îi auzise șopotind și decisese că sora ei se giugiulește cu contele în camera sa. Ea o cheamă mai întâi pe mătușa sa, apoi și pe tatăl său, și toți trei cer gălăgioși contelui – din coridorul de lângă camera Carolinei – să deschidă ușa. Acesta se supune și deschide ușa camerei sale de pe partea cealaltă a coridorului, fiind trezit de zgomot și indignat de insinuările inutile. Atunci toți încep să îi ceară gălăgioși Carolinei să iasă și să spună care este situația. Ușa se deschide, iar Paolino și Carolina cad în genunchi în fața lui Geronimo. Ei recunosc că sunt căsătoriți de două luni deja și își cer iertare. Cârcotașul bătrân nu vrea să cedeze, însă, la finalul operei, fiecare – chiar și Fidalma, Elisetta și contele – își cer scuze de la tinerii căsătoriți. Însă cea mai incredibilă declarație o face contele Robinson. El îi cere lui Geronimo să îi binecuvânteze pe tineri, iar el însuși este gata să se însoare cu Elisetta – bineînțeles, cu zestrea completă. Geronimo este de acord și toată povestea are un final fericit.