Povestea operei "Aleko" este inspirată din poemul "Țiganii" a lui Alexander Pușkin. Această operă tragică explorează teme precum dragostea, gelozia și răzbunarea, într-o atmosferă vibrantă și plină de emoție.
Acțiunea operei îl are în centrul ei pe Aleko, un tânăr aristocrat rus care, dezamăgit de societatea mondenă și de moralitatea acesteia, decide să părăsească lumea sa și să trăiască printre țigani. Aici, el se îndrăgostește de frumoasa Zemfira, o tânără țigancă, și își găsește fericirea alături de ea.
Cu toate acestea, fericirea lor este umbrită de apariția unui rival, Tânărul Țigan, care câștigă inima Zemfirei. Gelozia și furia lui Aleko ating cote extreme atunci când descoperă trădarea iubitei sale. Într-o scenă dramatică, Aleko își ucide rivalul și pe Zemfira, sub ochii dezamăgiți ai celorlalți membri ai taberei țigănești.
Opera se încheie cu Aleko disperat și singur, confruntându-se cu consecințele acțiunilor sale și cu propria sa durere.

"Aleko" este o poveste tragică despre iubire, gelozie și pierdere, care explorează conflictele interioare și exterioare ale personajelor sale într-un mod profund emoționant și captivant       

Pe malul râului se întinde tabăra țigănească. Cântând încet, ei se pregătesc liniștiți pentru noapte. Bătrânul țigan, tatăl frumoasei Zemfira, își amintește de tinerețe și de dragostea lui, care i-a adus multe suferințe. Mariula l-a iubit doar pentru o perioadă scurtă, plecând apoi, după un an, cu un alt tabără, abandonându-și soțul și fiica lor mică.

Povestea bătrânului provoacă o reacție puternică în Aleko. El nu ar ierta niciodată infidelitatea și, prin urmare, nu poate înțelege de ce bătrânul nu s-a răzbunat pe soția sa necredincioasă și pe amantul ei. Dacă ar fi găsi un dușman chiar și adormit deasupra prăpastiei mării, l-ar fi împins în adâncuri!

Discursurile lui Aleko sunt adânc străine și neplăcute pentru Zemfira, pe care la iubit până recent. Acum acest om, care a venit în tabără lor dintr-o altă lume, îi este ostil, cruzimea lui este de neînțeles, si dragostea ei s-a răcit. Zemfira nu își ascunde pasiunea pe care o simte pentru un țigan tânăr. Legănând leagănul, ea cântă o melodie despre bătrânul, gelosul, neîndrăgitul soț. "Cânt o melodie despre tine," îi spune ea lui Aleko. Noaptea cade, iar Zemfira pleacă la o întâlnire.

Singur, Aleko se afundă în reflectare amară și chinuitoare. El își amintește cu durere de fericirea care a trecut. Gândul la trădarea Zemfirei îl umple de disperare.

Doar spre dimineață se întorc Zemfira și tânărul țigan. Aleko îi întâlnește. Pentru ultima oară, el o roagă pe Zemfira să-i ofere dragostea. Încercând să-i înduplece inima, îi amintește că pentru dragostea Zemfirei, el s-a condamnat la exil voluntar din societatea în care s-a născut și a crescut. Dar Zemfira este neînduplecată. Rugămințile lui Aleko se transformă în amenințări. Copleșit de furie, el îl ucide pe tânărul țigan. Plângând moartea iubitului său, Zemfira blestemă ticăloșia lui Aleko. Aleko o ucide și pe Zemfira. Zgomotul atrage țiganii. Pentru ei, care urăsc execuțiile și uciderile, actul crud al lui Aleko este de neînțeles.

Tatăl Zemfirei spune:

"Suntem sălbatici, n-avem legi, / dar nu chinuim, nu executăm, / nu avem nevoie de sânge sau de gemete, / nu vrem să trăim cu un criminal."

Țiganii pleacă, lăsându-l pe Aleko singur, copleșit de disperare fără speranță.